Interpretarea unei tomografii dentare este la fel de importantă precum calitatea acesteia. O tomografie dentară de calitate oferă o acuratețe ridicată a imaginilor si o multitudine de informații despre structurile anatomice de interes. Acestea îl ajută pe medicul specialist să pună un diagnostic precis și să întocmească un plan de tratament corect.
Interpretarea corectă a unei tomografii dentare este absolut necesară pentru medic, dar și pentru pacient, pentru că ambii sunt interesați de rezolvarea afecțiunilor dentare și de obținerea unui tratament de succes. Posibilitatea medicului curant de a vedea cât mai bine țesuturile anatomice și a depista afecțiunile dentare pe tomografie este dată de experiența acestuia în interpretarea tomografiilor dentare 3D și nu de interpretarea unor planșe cu masuratori – 2D, executate de un asistent radiolog, care de cele mai multe ori pot fi eronate..
Care sunt factorii esențiali în diagnosticarea exactă a afecțiunilor dentare?
Calitatea investigației radiologice este principalul factor care ajută medicul curant. O investigație radiologică de calitate este cea care îi oferă posibilitatea medicului specialist de a vedea ceea ce nu se poate observa cu ochiul liber, oferind imagini de o acuratețe ridicată. Tocmai de aceea, noi recomandăm ca investigațiile efectuate să fie 3D, tridimensionale, pentru ca medicul curant să aibă posibilitatea să primească informații volumetrice exacte și clare, nu suprapuse, ca in cazul investigatiilor 2D. Doar în acest fel diagnosticul poate fi unul exact, atunci când medicul specialist are toate informațiile la îndemână.
Tomografia dentară 3D/ CBCT este cea mai completa investigație existentă, deoarece oferă toate detaliile despre formațiunile anatomice, informații ce permit diagnosticarea precisă și rapidă, precum și stabilirea diagnosticului multidisciplinar. În cadrul Centrelor de Radiologie Dentară Digitală Premium Unident, puteți beneficia de investigații radiologice de calitate, minim invazive și rapide.
Detalii despre servicii puteți găsi AICI
De ce este important ca medicul să știe să citească o tomografie dentară?
Interpretarea corectă a rezultatelor vă ajută pe dumneavoastră, ca pacient, să nu pierdeți opțiunile de tratament și implicit, dinții. Cu cât medicul interpretează rezultatele obținute mai repede, cu atât mai aproape sunteți de soluțiile eficiente de tratament pentru salvarea dinților. De aceea, în cadrul Centrelor de Radiologie Dentară Premium Unident, oferim o mână de ajutor medicilor dentiști, care pot analiza rezultatele radiografiilor și tomografiilor dentare cu ajutorul unor softuri dedicate și specializate, precum SCANORA și ON DEMAND 3D. Aceste softuri permit analizarea complexă, fără erori, precum și planificarea în detaliu, exactă și corectă, a planului de tratament, chiar și simularea de implanturi sau coroane dentare.
Softurile sunt ușor de instalat și oferă posibilitatea, printre altele, de a efectua măsurători precise, simulări de implant, măsurarea densității osoase și de a realiza endoscopii virtuale.
Mai multe detalii despre aceste softuri care permit o analiză complete și o interpretare corecta și exactă, puteți găsi aici http://www.radiologie-unident.ro/tulcea/pentru-medici/
Suntem alături de dumneavoastră , oferind investigații radiologice de calitate, pentru ca medicul dumneavoastră curant să poată vizualiza corect tomografiile dentare, ajutându-vă să vă reabililitați sănătatea orală!